Manastirea Topolnita a fost ridicata in 1600-1611 de boierii Craiovesti, pe locul uneia din ctitoriile monahului Nicodim. Inaintea domniei lui Matei Basarab, descendent al Craiovestilor, diferite documente certifica existenta manastirii, unele mentionand chiar starea precara in care se gasea aceasta, cand trei calugari sarbi stabiliti aici incep sa o repare. In 1963 Radu Creteanu mentiona in "Documentele schitului Topolnita"(pag.449-450), actul de danie din 12 februarie 1646, semnat de Matei Basarab, prin care, pentru merite deosebite, capitanul de dorobanti Lupu Buliga primeste de la Domn "o sfanta manastire ce sa zice Topolnita unde hramul sfantului arhanghel Mihail ... pentru ca mi-a fost aceasta ... de mostenire si facuta de stramosii Domniei Mele mai dinainte vreme ... a ramas saraca numai piatra si fiind aproape de casa boierului Domniei mele Buliga capitanul i-am dat-o lui de tot si cu toate mosiile ... si sa se numeasca si ctitor nou ..." O data cu schimbarea proprietarului se schimba si hramul bisericii, acesta devenind "Sf. Ioan Botezatorul", iar Lupu Buliga trece drept ctitor de iznoava al noului asezamant. Cladirea veche a bisericii fost refacuta pastrandu-se altarul si naosul unde domina piatra de rau, solidizata in zid cu ajutorul caramizii, in timp ce la pronaos a fost utilizata mult mai mult piatra de cariera. In 1673 Coruia, fiul lui Lupu Buliga, picteaza biserica, iar in 1695, martie 15, Harsova, fiica lui Coruia, inchina manastirea familiei egumenului Nicolae de la Tismana pentru "pomana mosilor, parintilor si fratilor nostri ". In 1866 biserica este reparata de mitropolitul Ilarion si se construiesc chilii noi in incinta. comisiunea Monumentelor Istorice repara biserica in 1912, iar in 1926-1927 se refac pardoselile de piatra si se spala pictura. Dupa cutremurul din 1977 s-au intreprins o serie de reparatii si s-a restaurat pictura.
(dupa "Repertoriul Arhitecturii in Tara Romaneasca 1600-1680" de Tereza Sinigalia, Editura Vremea - Bucuresti 2004)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu