Construcţia acestui sfânt lacaş a fost realizată între anii 1936-1939, dar, datorită regimurilor totalitariste, sfinţirea sa a avut loc abia în data de 2 decembrie 1990.
Complexul monahal iniţial a fost alcătuit ditr-o biserică de lemn, cu elemente de stil tradiţional românesc, şi chilii pe ambele părţi, ansamblul având forma literei "U". În ultimul deceniu a mai fost construită clopotniţa cu un altar de vară şi un fost bloc de alimentaţie publică în care funcţionează actualmente Muzeul memorial "Pamfil Şeicaru", biblioteca, trapeza şi un atelier de croitorie.
Manastirea Sfanta Ana este asezata pe defileul Dunarii, unul dintre cele mai frumoase locuri naturale din tara noastra. Defileul Dunarii este bogat in semne ale crestinatatii: troite, biserici, manastiri, dintre care amintim: Vodita, Mraconia, Sfanta Ana. Asezamantul monahal este o manastire de maici cu viata de obste, aflata in Orsova, judetul Mehedinti, si care are drept hram praznicul Sfintei Ana, praznuita la data de 25 iulie.
Manastirea Sfanta Ana este asezata pe coama Dealului Mosului, care domina orasul Orsova. Aceasta manastire are un istoric aparte, fiind ctitorita de catre cunoscutul ziarist interbelic Pamfil Seicaru, care a luptat in zona Orsovei in calitate de tanar sublocotenent al Regimentului 17 Infanterie in primul Razboi Mondial.
Ceea ce l-a facut pe acesta sa ridice o manastire este o intamplare petrecuta in anii razboiului, intamplare care l-a marcat profund. In toamna anului 1916, chiar pe Dealul Mosului, ziaristul a fost acoperit cu pamant, alaturi de camaradul sau de arme, Petre Gavanescu, de explozia unui obuz la foarte mica distanta de acestia.
Amandoi au scapat cu viata, iar Seicaru a fagaduit sa ridice in acest loc, atunci cand va avea posibilitati materiale, o manastire, in semn de multumire lui Dumnezeu, dar si in memoria tuturor eroilor care au cazut pentru o Romanie Mare, dupa cum nota el insusi in actul de donatie a manastirii catre Mitropolia Olteniei, document notificat la Munchen la data de 24 martie 1975.
Mentionam aici ca tot Pamfil Seicaru este si ctitorul Monumentului Eroilor de la Marasesti, precum si a doua alte monumente inchinate victimelor razboiului, in Franta si Ucraina. Manastirea Sfnata Ana a fost construita intre anii 1936 si 1939, perioada in care Seicaru era director al ziarului Curentul si deputat in Parlamentul Romaniei. Manastirea, care trebuia sa poarte hramul Sfanta Ana, dupa numele mamei ctitorului sau, nu a fost sfintita imediat dupa incheierea lucrarilor de constructie.
Episcopul Vasile Lazarescu, viitorul mitropolit al Banatului, a refuzat tarnosirea, pe motiv ca episcopia nu-si daduse acordul si nu sfintise locul de amplasare a manastirii. Sfintirea asezamantului de maici a fost intarziata apoi de izbucnirea celui de-al doilea razboi mondial si, ulterior, de schimbarea regimului politic.
Ctitoria lui Pamfil Seicaru, in amitirea eroilor cazuti in primul razboi mondial, a functionat pana in anul 1945, cand, odata cu venirea comunistilor, a fost transformata in restaurant. Chiliile calugaritelor au fost transformate in locuri de cazare, iar in biserica a functionat, pe langa restaurant, si o discoteca.
In anul 1990, Manastirea Sfanta Ana a fost preluata de proprietarul de drept, dandu-i-se si menirea pentru care a fost facut. Astfel, abia la data de 2 decembrie 1990, manastirea a fost sfintita de episcopul Damaschin Severineanul, vicar al Mitropoliei Olteniei, ajutat de un sobor de preoti localnici.
Ridicarea Manastirii Sfanta Ana a fost precedata, pe la 1935, de taierea prin padure a unui drum de acces pietruit, lung de un kilometru si jumatate, numit Drumul Eroilor, ce urca din centrul vechii Orsove pe Dealul Mosului. Pe parcursul sau, drumul era strajuit de sapte troite si banci de popas sculptate din lemn de stejar masiv, in care erau sapate dedicatii pentru fiecare regiment care a participat la luptele de la Alion, Cerna si Orsova, in perioada august-noiembrie 1916. Troitele s-au deteriorat treptat, disparand prin anii 1960.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu